un pic mai “happy”

mi s-a intors jumatatea. jumatatea mea din liceu; blonda mea acum e roscata si tunsa scurt. dar ce conteaza, de cum am auzit ca e in oras era inevitabil sa nu ne intalnim si, desi putin reticente la inceput(au trecut 5 ani) am reusit sa reluam lucrurile exact de unde ramasesem
e frumoasa, la fel de frumoasa cu mi-o aminteam; cu acelasi apetit de distractie si barfa.
avem acelasi gand, aceleasi apucaturi …. ca nah, “doar ma stii, eu nu refuz” … si nu ne-am refuzat nimic toata seara. in afara de nenii “hai sa ne cunoastem mai bine”- hai sa nu !!! nu in seara aceea si nici in vreo alta seara, ne vezi impreuna ne lasi sa ne distram impreuna.
stam amandoua cu ai nostri, ne certam non-stop cu mamele(ceea ce de la o varsta e si normal)- in sfarsit dupa ce te muti sa vezi ce bine te intelegi cu ea
NU s-a schimbat si asta ma bucura, inca semanam ca doua picaturi. mi-a fost dor, mi-a fost teama sa o revad, aveam emotii sa nu mi se intample asa cu mi s-a intamplat cu altii, sa ma intalnesc cu persoane total diferite de cei pe care ii cunosteam la un moment dat.
ne-am facut programul de reluat vechile apucaturi bune
asa ca NU MAI SUNT SINGURA !!!

take it blu(e)

dragul meu,
oricare ai fi tu, ti-am zis ca ajungi pe blog. nu ma pot abtine caci nu am ocupatie; am supravietuit primei saptamani din ultimul an de facultate. nimic nu s-a schimbat in afara ca am vreo 6 colege noi pe care insa nu am curiozitatea inca sa le cunosc. nu le plac dar nici nu-mi displac: suntem total diferite. nu-mi prea convine situatia, dar dupa cum spunea o prietena cel putin voi cunoaste oameni noi (suna optimist si eu as vrea sa ma simt tot asa). nu ma simt prea bine, imi lipseste bruneta si roscata, dar nu am ce face, o acum pot sa ma inchid si mai mult in mine
bun deci dupa cum vezi ultimile 5 zile au fost extrem de anoste pentru mine.
te-am avertizat din primele discutii, femeile de azi nu prea mai cauta altceva decat “boieri” (si a naibii toti se cred boieri dar tot cu opincile-n picioare) ; nu intotdeauna pot duce o propozitie cap-coada si in acelasi timp sa aiba si logica. trebuie sa intelegi, ca ai stat “pe tusa” cam mult timp si oamenii s-au schimbat : ele nu sunt antrenate pentru a face conversatie, ele pur si simplu pot sta si face frumos pe langa tine. bineinteles ca pentru asta trebuie sa scoti la inaintare diferite sume de bani (astea nu stau de placerea conversatiei, da un suc la fata…. si intotdeauna SANTAL) ;stiu ca daca sunt la o masa, tu stai jos si ele trebuie sa se ridice si sa dea din cur sperand ca tu vei fi hipnotizat de fesele si picioarele superbe care se misca mai mult sau mai putin in ritmul muzicii.
nu te astepta sa le duci frumos acasa. nope, garantat daca stai mai mult de jumatate de ora cu ele e clar ca esti “agatat” deci te vor duce la ele sau la tine, dar nu pentru discutii sunt ca programelele
prietenul tau nu poti fi, dupa cum ti-am explicat ajungi sa vorbesti singur… si asta nu da bine deloc (fac psihiatrie deci crede-ma pe cuvant). ca oricare altul ai nevoie de cineva care sa fie dispus sa te asculte, sa ii pese de tine. o persoana in care sa simti ca poti avea incredere sa-i povestesti tot ce ai mai ascuns in tine, care sa aiba puterea sa-ti zica in fata si clar cand e bine sau nu, care sa te “plesneasca” cand lucrurile nu sunt cum ar trebui. asta nu inseamna ca trebuie sa-l asculti, caci altfel cum ai sa ajungi singur sa cunosti, dar macar sa-l asculti si sa-i dramuiesti vorbele persoana aceea care stii ca se bucura cu tine si pentru tine, fara a urmari “ceva” de pe urma ta, caci castigul lui e prietenia si incredrea ta
femei sunt si vor fi carduri, important e sa stii ce cauti astfel, fara sa le desconsideri, sa ajungi la cea pe care tu o doresti langa tine. cautarile sunt lungi, cu multe deceptii in drum si cu momente in care ai sa vrei sa te lasi pagubas crezand ca ti-ai pierdut increderea in tine si in cei de langa tine, dar ai sa treci si peste asta, caci NIMENI nu suporta Singuratatea- e trista si nu aduce nimic bun.
nu pot sa-ti promit ca sigur vei gasi idealul tau; nu pot sa-ti promit norisorii roz si fluturasi din stomac… dar pot sa-ti spun ca va fi interesant, distractiv… intr-un final totul va fi bine

cantecel :P

sunt singura si trista , dar ma tratez… ma duc sa-mi cumpar ceva mumos si bratari din alea multe-multe probabil mi se trage de crunta trecere dela mult soare la privarea de el
asta e unul din cantecele mele “de corazon ” … so it’s special :X

fac tampenii… spun prostii… sunt nasoala

nu sunt in elementul meu si nu-ti cer scuze pentru sictirul meu; nu-mi place situatia, nu-mi convine si nu o
voi accepta atat timp cat se pot schimba inca multe. nu-mi pasa de ceilalti tampiti din jurul meu, sunt nasoala\:)
asta e si nu am remuscari.
suna egoist stiu, dar pentru ce sa-mi pese mie atat timp cat am fost smulsa din confort si aruncata intre necunoscute ingenue ? nu-mi fac griji pentru maine, maine imi va fi la fel de bine si de indiferent ca si azi.ai putea zice ca mi-e frica de noutatea din viata mea, dar nu poti scoate asta pe gura, caci nu e frica si nici dezorientare. e amestecul interesant al inceputului, e o curiozitate sacaitoare de a afla ce se-ntampla mai departe combinata in mod evident cu dezacordul profund de a-mi inlocui rutina(sunt o lenesa si o indolenta) atata tot.
unii se plang, altii se framanta, eu ascult muzica… schimb acordurile. incerc sa-mi tin mintea goala si sa-i las pe cei din jur sa se agite.
a disparut normalitatea cu care eram obisnuita. ce bine mi-a fost vara asta- singura, nu telefoane, nu plecari, veniri si reveniri… era liniste si atat.
dar mi-am facut-o eu cu mana mea… si asta se cheama lucru manual

home alone

ieri am avut ultimul examen, asta ca sa las in urma cu multa greata anul 5 de facultate. m-am mai linistit.
am fost abandonata singura intr-o casa de un hectar- e mare casa asta a mea…. si GOALA, frate goala !!!! ma intorc dupa drumurile de dimineata ma asez la o cafea pe canapea belindu-ma-n televizor sa mai prind cate ceva ce se intampla outside.
stau schimband programele , fumandu-mi tigara obligatorie si sorb din cafea… si doar zgomotul meu se aude. ati avut vreodata un moment in care sa va para ca totul sta nemiscat in jur ? asta am trait eu ieri : stateam ca popandau-n pat si ma uitam cat de incremenit e totul in jurul meu… singurul care mai facea zgomot (da’ si ala aproape de loc) era hamsterul meu caruia nu-i convenea cum era asezata rotita si si-o impingea rara mai departe de locul in care doarme.
parca nimeni nu locuieste in casa asta… ce sa fac ??? ai mei elibereaza locul si eu ce fac? stau toata ziua in pat si vegetez si adorm si ma trezesc . imi revin usor . nu-mi place singura, mi-e frica. cu toate usile inchise, dar linistea asta nu-mi da pace, imi pocneste in urechi. hai sa ies si ies. nu merge deloc treaba, am o stare de neliniste, panicata ma gandesc daca am inchis cum trebuie usa, geamurile …revin rapid inapoi, ma plimb prin toata casa, deschid luminile, verific si totul e absolut OK.
ma bag in pat, las televizorul aprins macar ala sa faca zgomot. mai fumez o tigara inainte sa adorm … si ma uit la o emisiune cu pitici… de-as avea si eu o armata de pitici care sa-mi tina companie si sa ma distreze, doamne ce buna ar fi viata mea !!
am o melodie absolut superba :*

nou :D

uitasem si eu nu uit niciodata, probabil ca asta cu memoria scurta vine cu varsta. am lasat totul deoparte, i-am parasit in amintirea verii…. si i-am uitat.
am uitat sa-mi repet in fiecare zi cat de bine imi este… cat de bine merge totul “conform planului” . nici nu am mai bagat de seama cand s-au schimbat oameni si situatii…
mi-am incheiat socotelile cu cealalta asa ca ma intorc, incet dar imi revin

e toamna.. sunt depresiva :P

si eu, asemeni oricarui om, am momente in care imi vine sa-mi vars amaru-n urechile celorlalti … si am nevoie de “un umar” pe care sa ma plang, de oricare umar nu conteaza exact dimensiunile sau provenienta lui atat doar cat “sa-l stiu ACOLO pentru mine” .
sunt o fiinta necomunicativa la capitolul “privat” , prefer sa-mi duc singura dilemele, constientizand ca totusi Eu STIU ce e CEL MAI BINE pentru MINE (si cand stiu prea multi NU e a buna). totusi multi imi imi spun ca NU e bine , ca “o s-o iei razna fato !!! tii in tine pana cand ? ” “o sa cedezi, rodica… las-o naibii, da-o afara … chiar daca iar imi cumpar o MEGAcutie cu servetele si tu devii pericol de inundatie-n camera” ;

dupa care ma trasneste gandul la cat de egoista as putea fi in gestul meu de a-mi deplange “problemele mele” altora, cerandu-le lor sa si le abandoneze pe ale lor si sa ma suporte pe mine.

m-am invatat sa nu-mi mai pese, m-am invatat sa nu mai plang… am invatat cum sa rad cand lumea mea se prabuseste. am invatat sa ofer increderea aceea de “bine” celorlalti.
sunt prietena care asculta, cea care sprijina, sora care apara… am avut momente de “necesitate umar” , insa cei carora le-am cerut au gasit potrivit sa ma judece. inca am in minte momentul acela de demult, cand o fosta-buna prietena si-a expus alaturi de alti fosti-buni prieteni (ai mei atunci) convingerile si parerile “sanatoase” asupra modului meu “nesanatos” de viata, asupra hotararilor mele “eronate” si cat de “gresita” sunt… am trecut peste. de fapt n-am trecut dar am decis eu pe undeva ca nu ma las “ranita” … so, I rised Above
asa am invatat, experienta m-a invatat sa fiu retrasa si discreta printre “straini” … sa zambesc si sa stralucesc prin multimea in care ma pierd

prietenii mei… prietenii mei ma iubesc foarte mult; insa in ciuda sentimentului astuia fiecare incearca in felul sau sa-mi impuna setul lor de “valori” … viziunea lor despre ce e bine si ce e rau. in mod normal compara “experiente traumatice” , dar eu nu am cum … si ma infurie numai gandul ca as putea fi comparata; nu ma masor cu nimeni in nimic… n-ai cum :-J si nici nu admit (!!!) simt ca nu mai au incredere in mine, in felul meu de a gandi “la rece” . stiu, intentiile lor sunt dintre cele mai bune: sa ma previna ca nu intotdeauna intamplarea se termina intocmai cum am prevazut, dar eu am nevoie de increderea si sprijinul lor in capacitatea mea de a reactiona adecvat in orice situatie
imi iubesc prietenii. simt atat de multa nevoie sa le vorbesc, dar fara sa se impuna si fara sfaturi … ci doar sa ma asculte

atacurile (mele) de panica

toti prietenii mei stiu : rodica + loc stramt(barul din club, magazin,lift sau orice loc mai mic )+ multa lumea in jur = ATAC DE PANICA

cum poti scrie despre…
… panica ?
Infiorator sentiment…
o graba disperata… o stare de fugarire a realitatii… un galop rapid de simtamant si ganduri. si apoi, NIMIC ; in locul din care ai plecat NIMIC.
dupa care revine disperarea. totul se cufunda intr-o lume fluida… ti se scufunda corabiile, se rup ancorele din piept si cad… lasa in locul lor GOL. si pieptul te doaaare, dezradacinate fiindu-ti acum puterile ascunse acolo. si cateodata iti tremura mainile din neputinta, iar alte dati corpul se prabuseste de pamant lipsit de vointa… si ganduri peste ganduri peste ganduri peste ganduri. nu poti ramane la niciunul. nn asa fel poate ai gasi o solutie… cumva, toate vin si se acopera reciproc, iar tu poti numai sa tremuri…
Infiorator sentiment…
desi trece repede (in functie de gravitatea faptului in valorile tale), suceste toate saptamanile si lunile (si anii) in care ai ajuns sa te cunosti. sadeste temeri, creeaza tendinte mandibulare, inlocuieste credinte cu idei fugare adunate in jumatate de minut…timpul suficient pentru a realiza ca nu ai timp suficient.

my Gods

cine a spus ca rockul nu poate fi Glam

electronic :P

my style